Iov
Capitolul 22
NrVerset
1Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2„Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.
3Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?
4Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine?
5Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr?
6Luai fără pricină zăloguri de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi.
7Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
8Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază.
9Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai.
10Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-odată.
11Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
12Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!
13Şi tu zici: „Ce ştie Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori?
14Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!”
15Ce! Vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiţi,
16care au fost luaţi înainte de vreme şi au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge?
17Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?”
18Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi. – Departe de mine sfatul celor răi! –
19Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei
20şi va zice: „Iată pe potrivnicii noştri nimiciţi! Iată-le bogăţiile arse de foc!”
21Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.
22Primeşte învăţătură din gura Lui şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.
23Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.
26Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
27Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele.
28Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.
29Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.
30El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”
Capitolul 23
NrVerset
1Iov a luat cuvântul şi a zis:
2„Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
3Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
5Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
6Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
7Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
11Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
12N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
14El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.
15De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.
Capitolul 24
NrVerset
1Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
3iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
4îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
5Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
10Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
11în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete;
12în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
13Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
15Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
16Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
17Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
18Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
22Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
25Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”
Faptele Apostolilor
Capitolul 11
NrVerset
1Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur
3şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.”
4Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5„Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.
6Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7Şi am auzit un glas care mi-a zis: <span class='Isus'>„Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”</span>
8Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
9Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: <span class='Isus'>„Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”</span>
10Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram.
12Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.
13El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.”
15Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început.
16Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: <span class='Isus'>„Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”</span>
17Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
19Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.
20Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
24Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.
25Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
27În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia.
28Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a şi fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,
30ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la prezbiteri, prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
by: AndreiLucaci, 2020 - 2025 Scriptum Deus © All rights reserved.